Archive | Paste si pizza RSS feed for this section

Paste cu ciocolata

24 Jun

Aceste spaghetti sunt o combinatie proprie de paste cu “ce aveam pe-acasa”. Din fericire, este o combinatie delicioasa. 🙂

Timp de preparare: 10′

Complexitate: mica

Ingredinete:

spaghetti

zahar

pesmet

cuburi de ciocolata cu lapte taiate cubulete mai mici

Nesquik

nuca macinata

stafide inmuiate in rom

sos de ciocolata din comert

Mod de preparare:

Se fierb pastele al dente, se amesteca cu restul ingredientelor, se pune sos de ciocolata din abundenta si se servesc calde.

Paste cu portocale

24 Jun

Aceasta era de fapt o reteta sarata, insa eu am modificat-o si acum a devenit desert.

Timp de preparare: 10′

Complexitate: mica

Cantitate: 4 portii

Ingrediente:

300 g paste (in reteta originala erau folosite tagliatelle, eu am folosit spaghetti)

2 portocale

200 ml smantana dulce (pentru frisca)

30 g unt

zahar

vanilie

1 plic zahar vanilat

Mod de preparare:

Se spala bine portocalele cu apa calda si se curata de coaja (doar partea colorata, fara cea alba, care este amara). Se taie coaja de portocala julien, foarte subtire si se caleste in unt si putin zahar cateva minute. Se adauga smantana, 2 linguri zahar si vanilia si se lasa la fiert cateva minute, mestecandu-se din cand in cand.

Pastele se fierb al dente in apa cu o lingura de ulei. Se pun pastele in tigaie, peste sos si se lasa sa se intrepatrunda aromele. Se transfera pastele pe un platou si se servesc imediat cu zahar vanilat deasup

Spaghetti alla Amatriciana (varianta proprie)

17 Jun

Pastele acestea nu stiu daca exista in realitate ca reteta de sine statatoare, insa seamana cu binecunoscuta reteta Alla Amatriciana. A iesit o combinatie perfecta pentru gusturile mele, combinatie pe care o prepar de multi ani (cel putin 6-7 ani).

Timp de  preparare: 15′

Timp de fierbere: 15′

Complexitate: mica

Cantitate: 6 portii

Ingrediente:

400 g spaghetti

1 ceapa mare tocata cubulete

1 capatana de usturoi mare feliata

pasta rosii

kaiser sau pastrama tocata cubulete

piept de pui tocat cubulete (merge si fara)

3-4 ciuperci tocate cubulete (merge si fara)

parmezan

busuioc (mult, de preferat proaspat)

oregano (de preferat proaspat)

cimbru (foarte putin, de preferat proaspat)

sare

piper

o lingura ulei

Mod de preparare:

Se pune apa pentru paste la fiert cu 3 linguri de ulei si putina sare. Cand apa clocoteste, se adauga spaghetti si se mesteca doar o singura data la inceput, apoi se lasa sa fiarba 8-9 minute.

Intre timp, se calesc ciupercile cu ceapa in uleiul de masline, iar apoi se adauga pieptul de pui si kaiserul si se calesc. Se adauga pasta de tomate si 100 ml apa si se lasa sa se caleasca si pasta putin, apoi se mai adauga 200-250 ml apa. Se condimenteaza cu sare, piper si 2-3 catei de usturoi tocati felii. Se pune capacul si se lasa la foc mediu 10 minute. Apoi se adauga oregano, busuioc si cimbru si se mai lasa 5 minute  pe foc. La final dupa ce s-a stins focul, se adauga restul de usturoi si inca 2-3 frunze de busuioc intregi. Se lasa capacul pus pana in momentul servirii, ca sa isi lase toate condimentele, aromele.

Se serveste sosul peste paste si deasupra se presara parmezan din abundenta.

Spaghetti Carbonara

11 Jun

Aceste paste sunt foarte foarte gustoase, simplu si rapid de preparat. Am gustat mai multe variante, insa pe acesta am savurat-o prima data in bucataria unchiului meu, mare iubitor de mancare italiana si este clar ca a ramas in topul preferintelor mele.

Timp de preparare: 10′

Timp de calire: 10′

Timp de fierbere: 10′

Complexitate: mica

Cantitate: 4 portii mari

Ingrediente:

400 g spaghetti cu ou

150 g parmezan ras

3 oua

1 conserva de ciuperci feliate

6-7 felii groase de sunca afumata

6 linguri ulei de masline

piper

sare

Mod de preparare:

Se pune apa pentru paste la fiert cu 3 linguri de ulei si putina sare. Intre timp, se calesc in 3 linguri de ulei ciupercile si sunca, fara sare. Ouale se bat cu piperul, apoi se adauga 100 g parmezan. Cand apa clocoteste, se adauga spaghetti si se mesteca doar o singura data la inceput, apoi se lasa sa fiarba 8-9 minute. Se scurg de apa si se dau sub jet de apa rece cateva secunde si din nou se scurg. Se amesteca ciupercile si sunca cu ouale si parmezanul, apoi cu spaghetti. In momentul servirii, se presara parmezan din abundenta deasupra. Se servesc fierbinti, cand se racesc isi pierd din consistenta si savoare.

%d bloggers like this: