Archive | Spiritualitate RSS feed for this section

Welcome Cupid’s Mood!

10 Feb

Yes. And I  will always be!  I’m the luckiest girl in the world to have you by my side, T!Love Note by T.

Valentine’s Day is around the corner and we’re getting in the mood for extra love!

P.S.: I love your art, beau! :* ❤

Vicii

7 Feb

Se spune ca fiecare dintre noi avem vicii.

Zilele trecute, intre doua lectii de engleza, stateam in fata ferestrei, privind printre domolii fulgi de nea, trecatorii zgribuliti. Oricat de frig ar fi fost, duceau avizi tigara spre gura sau vorbeau la telefon. “Viciile te indeamna spre dependenta”, mi-am zis! M-am intrebat atunci: “ Ce ma face pe mine dependenta?” Primul gand a fost : “Desigur, T, barbatul de langa mine, ce sadeste in sufletu-mi graunte de iubire, cu fiecare privire; putenicul, ce ma ocroteste si ma priveste din umbra, mereu gata sa ma inalte cand m-as putea prabusi; tandrul, ce ma copleseste de atata iubire in imbratisarea-i; umilul, ce ma urca pe un piedestal, in crestetul lumii, contempland fiecare urma a pasilor mei; orbul, ce mereu spune ca sunt cea mai frumoasa si cea mai buna, si ca ma iubeste asa de mult, tocmai pentru cine sunt; copilul, ce ma cerceteaza cu ochi blajini si naivi, in cel mai candid chip, desfatandu-se cu fiecare sarutare; indragostitul, ce imi sopteste, de indata ce se desprinde din bratele-mi : ”Mi-e dor de tine!”

 Iubirea este singurul viciu glorios, iar dependenta este ingaduitoare si pretioasa. Te iubesc asa cum stiu ca ma iubesti, T! Te iubesc … mereu mai mult!

Toamna

2 Oct

Imi place toamna… Imi place pentru abundenta de culori calde ce se imprastie pe alei, cu frunze tremurande, rascolite de furia vantului, nerabdator sa isi arate forta. Imi place pentru bucuria ce mi-o daruieste atunci cand culeg lacoma marul rosu si lucios. Imi place pentru soarele plapand si duios ce imi  incalzeste obrajii la amiaza. Imi place pentru serile racoroase, cand zgribulita, mai pun o jacheta pe mine si continui, sub cerul noros, sa adulmec aerul tomnatic ce aduce izuri dulci de must ori gutui. Imi place pentru  sensibilitatea ce mi-o trezeste fiecare frunza in agonie, care se desprinde indurerata de pe ramuri obosite de povara roadelor si pluteste fara graba spre pamant. Imi place pentru melancolia pe care mi-o cuibareste in suflet, trezindu-mi amintiri din anotimpuri trecute. Imi place pentru putinta sa de a preschimba vivacitatea verii in rugina, parca intentionat, ca sa un slujitor umil al necrutatoarei ierni,  ce va amorti totul in jur.

Imi place toamna pentru amalgamul de sentimente contrastante ce mi le insamanteaza in intreaga existenta…

 

Ceasornicul vietii

31 Jul

Tic-tac, tic-tac… Stau uneori zgaita la propriile-mi ganduri si admit cu infrigurare ca timpul “trece” pe langa mine, desi singura care face “miscarile” sunt EU – parca ar fi activat de niste motorase ireversibile ce se misca numai intr-o directie, facand ca amintirile, trairile si intamplarile ce vor veni sa se deruleze ca un film al propriei vieti.

Cand intrebi pe cineva ce a mai facut, ti se raspunde adesea: “Imi omor timpul cu reparatia la masina!” Dar oare nu este cumva invers? Oare nu, incet, incet EL ajunge sa ne rapuna pe noi? Probabil singura “gaselnita” de a invinge timpul, este sa traim fiecare bataie a inimii, ca si cum ar fi ultima si dupa, nu ar mai urma decat un infarct; sa ne “cronometram” duminicile, dupa senzatiile si emotiile traite, nu dupa cifrele marcate cu rosu in calendar; sa apasam pe butonul de oprire al monotoniei si cotidianului si sa incepem sa traim. Sa luam mingea vietii si sa jonglam printre lacrimi, sperante, bucurie, tristete, impliniri, durere…  Timpul nu ne da ragazul sa zabovim, sa regretam, sa uram…

Ai zice ca timpul zboara, o zi, inca o vara si inca una, si tot asa, dar el este etern, noi suntem cei care planeaza printre intamplari si fapte (sau de cele mai multe ori pe langa ele). Pana la urma, cel mai important este sa te bucuri de calatoria vietii si cand vine clipa despartirii, uita-te in urma si zambeste – ai facut tot ce-ai putut sa traiesti fara sa fi fost intinat si ai lasat in urma ceva bun…

“Vesnica este secunda, prin care existi si respiri. Tu ia-ti secunda, fii vesnic prin ea…” (Mircea Baniciu – Cantecul Ceasornicarului)

 

Muguri de pin, muguri de natura…

16 May

Este incredibil ce tonus si ce fericire  iti reda natura doar prin simpla ei existenta. Fara sa incerce sa fie placuta, fara sa insiste, doar sa fie…

Ieri, ne-am propus sa iesim putin in mijlocul naturii, departe de imbacseala orasului. Numai ca, plimbarea noastra s-a intins pana spre seara, intrucat mica noastra iesire, s-a dovedit de fapt, o intrare; o intrare intr-un alt univers. Un univers, unde, simplitatea si bucuria sunt legea firii – natura.

Cand eram mai mica, si mergeam pe drumul spre scoala, imi placea sa imi privesc umbra care se lungea tot mai mult pe asfalt si sa ascult ciripitul pasarelelor certarete dis-de-dimineta. Incerc sa “ma conectez” la natura chiar si astazi, cand ma inapoiez spre casa de la orele de engleza, incercand sa “prind pe fir” vreun cip-cirip, insa rareori putem “lua legatura”, printre acceleratii furioase, claxoane nerabdatoare ori alarme asurzitoare.

Imi lipseste sunetul naturii si este trist ca am invatat sa ne lipsim de el! Si totusi, asa cum spunea John Keats, “poezia naturii nu va pieri niciodata”… important este ai urechi sa o auzi, chiar si in forfota orasului si ochi sa o vezi,chiar si de la balconul apartamentului !

Nu ne-am intors cu mana goala si am adus o farama din natura si acasa, doua pungi cu muguri de pin, care vor deveni sirop. De obicei se ocupa mama de acest lucru, insa anul acesta vreau sa incerc si eu. Cand va fi gata, voi posta reteta.

Lacul Lebedelor

4 May

Cuprinsa de nerabdarea de a merge la Lacul Lebedelor, Marti 10 mai 2011, la Teatrul National “Marin Sorescu”,din Craiova, de cateva zile ascult arii celebre ale marilor compozitori. Imbinand baletul rus cu compozitorii rusi, nu poate fi decat o bucurie pentru suflet. Balerinii care vor performa fac parte din trupa de balet a Teatrului Rus de Balet si Opera, sub indrumarea lui Vladimir Troshchenko.

Muzica ce “te transporta”…

Tchaikovsky – Scena din Lacul Lebedelor

Leo Delibes – Duetul Florilor

Mozart – Regina Noptii (Flautul Fermecat)

Mai avem nevoie de cartea de bucate?

19 Apr

Cand descifram o carte de bucate, fiecare dintre noi devine un chimist. Cred ca, “gatitul este cea mai veche si de baza aplicatie a fortei fizice si chimice asupra materialelor din natura”. Gatitul nu iti ofera doar placerea de a realiza din aceleasi materiale simple, in diferite cantitati si combinatii, preparate care sa te imbie, dar mai ales, bucuria cu care te incarci atunci cand ii privesti pe ceilalti care iti degusta bucatele cu incantare.

Cu toate acestea, gatitul este o forma de manifestare pe cale de disparitie, la fel ca si bunul simt si adevaratele valori, ce ar trebui cultivate.  Fireste, cu atatea produse semipreparate, fast-food-uri si inlocuitori, cui ii mai trebuie aragazul si cartea de bucate ? Cand toata lumea alearga dupa naluci materiale, cine isi mai permite sa piarda timpul pentru a pregati bucate sanatoase si proaspete, in propria bucatarie? Sunt si la supermarket gata facute !  In fond, nu cred ca vorbim numai despre gatit ca si actiune in sine, ci mai degraba despre un pincipiu. Oamenii au inlocuit sau inlocuiesc incet incet lucrurile simple, de baza, firesti cu lucruri artificiale, fortate, pierzandu-se  simtul practic.

Pentru cei care nu isi ung nici felia de paine cu unt, crezand ca gatesc si considera inutil sa investesca doua ore, pentru o placere de doar doua minute, as putea sa le spun ca fiecare balerin se antreneaza ore, zile, luni pentru un spectacol de numai cateva minute, dar tocmai efemeritatea ii confera maretia.

Copilaria

19 Apr

Simplitatea este cel mai sofisticat lucru (Leonardo da Vinci)

De cateva zile ma tot gandesc cum sa organizez ziua de 1 iunie, Ziua Copilului, impreuna cu pustii mei de la gradi si mi-am adus aminte de copilaria mea. Mi-am adus aminte ce insemna pentru mine copilaria, cu ani in urma… simplitate, naturalete, inocenta.

Imi aduc aminte cat eram de entuziasmata de vreo papusa noua si ma trezeam in toiul noptii sa ma joc cu ea, cautandu-i fel de fel de nume, cum ma jucam cu cea mai frumoasa jucarie din lume, o strecoratoare de ceai veche, pe care o purtam cu mare mandrie pe cap, cum “defilam” prin curte in pantofii cu toc ai mamei, cum imi puneam unghii “ojate” din petale de flori, cum stateam pe treptele din fata casei, in blanda mangaiere a razelor calde, cu capul rezemat pe genunchi si ochii inchisi, ascultand cocosul vecinilor, cum ocoleam fiecare faptura minuscula ce misuna pe pamantul uscat, de teama sa nu o strivesc, dupa ce Elena Farago ne indemnase pe noi, copiii sa pretuim si cele mai neinsemnate vietati, gandaceii; cum muscam pofticioasa din lubenita, pictandu-ma ca un clovn, pana la urechi. Imi amintesc lectiile de pescuit, alaturi de tata, cand nu aveam nici teama si nici scarba de viermisorii albi, pe care ii potriveam cu grija in acul unditei, imi amintesc cum incercam sa numar stelele in fiecare seara senina de vara si mereu le pierdeam sirul si cum asteptam neincetat sa apara o stea cazatoare ca sa imi pun dorinte… dorinte demult inchise intr-un cufar prafuit si ruginit. Ce bine ar fi sa putem din cand in cand sa deschidem acel cufar si sa visam din nou la lucruri bune si simple… Ce bine ar fi sa nu existe Hannah Montana si Spiderman, ce bine ar fi ca toti copiii zilelor noastre sa nu fi auzit de calculator si PlayStation, ce bine ar fi daca ei s-ar juca afara si nu inchisi in casa, singuri, asteptand sa vina mami si tati de la serviciu sau sa termine “treaba” pe calculator.

Oare asta este copilaria, perioada de aur a fiecaruia, pe care putem sa le-o oferim noi copiilor nostrii? Scoala, concursuri, teme, jocuri scumpe si complicate, personaje fara personalitate, dar violente, cursuri si olimpiade? Doar atat putem face noi pentru copiii nostri?? De ce sa nu ne intoarcem din cand in cand la lucrurile simple, curate care ne armonizeaza sufletul? Ce amintiri vor avea ei, cand vor fi adulti, acei roboti, a caror farama de fericire nepatata se ascunde in copilaria traita? Nici o conferinta pe Y!Messenger sau vreo jucarie pretentioasa, cu multe butoane si leduri nu va inlocui libertatea si bucuria de a se juca simplu in natura. Sa-i invatam ca in lucruri simple sta frumusetea si sanatatea! Sa-i invatam sa fie responsabili si independenti, intelepti si veseli! Cand vor fi ca noi, vor stii sa pretuiasca viata si sa se bucure de ea! Sa-i invatam lucruri de care au nevoie, ci nu ce e la moda!

Ce n-as da sa ma mai intorc macar pentru o zi in copilarie si sa privesc lumea de acolo de jos, prin ochii blanzi si visatori de copil, sa ma bucur de fiecare floare imbumbita, sa aud si cea mai indepartata pasare, sa simt furnicaturile vantului cald de vara, sa pot sa fiu oricine si nimeni… (iunie 2010)

Love brings bewitching grace into the heart. (Euripide)

19 Apr

Dupa o perioada destul de lunga, in alb si negru, din cauza starii mele de sanatate (a starii mele fizice generale), dar si a vremii, parca totul in jurul meu misuna… din nou. Florile sunt iarasi colorate, oamenii parca vorbesc mai tare, iar dincolo de proprii mei pasi grabiti si apasati, imi inalt fruntea si incep sa zaresc din nou iarba cruda … si simt ca iubesc totul imprejur, asa cum simteam pana acum 3 saptamani. Ma bucur in fiecare dimineata cand soarele imi da “Buna dimineata!”, iar eu ii raspund printr-un suras rasfatat. Intorc privirea cand ma imbie cate un miros aromat de flori, ce iese de prin vreo curte, parca intentionat sa ma ademeneasca sa le admir frumusetea. Ma gadil la fiecare atingere a vreunei pietricele ce imi impinge talpa subtire a tenisilor. Ma cheama sa le citesc povestea paginile lucioase ale cartilor bune. Imi salta inima de bucurie cand copiii ma intampina la gradi cu cel mai sincer suras. Imi rade fiinta de iubire la primul “Te iubesc!” al zilei. Ma rasfat cand Tasha, isi impleteste boticul umed printre degetele mele. Pretuiesc momentele din timpul cinei, impreuna cu familia meu adorata. Totul in jur pare minunat atunci cand privesti de pe partea pe care bate soarele, cand ceea ce ti-a daruit Dumnezeu pare o binecuvantare si nu-ti doresti nimic mai mult.

Daca am avea un strop de iubire pentru fiecare lucrusor de alaturi, lumea din jurul nostru nu ar fi mai buna, insa inima noastra ar fi mai fericita! Imparte iubire in fiecare zi! (mai 2010)

%d bloggers like this: